Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism marca VW Passat, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Serghei T., cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca VW Passat, înmatriculat în Lituania.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania, din data de 04.02.2018.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.