Local

LOCAL | Autorizarea privind securitatea la incendiu a unităților de învățământ, prioritate pentru ISU Botoșani

Autorizarea privind securitatea la incendiu a unităților de învățământ constituie o prioritate pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Numărul scăzut de solicitări privind autorizarea școlilor a impus stabilirea și implementarea măsurilor legale pentru obținerea actului administrativ până la data de 30 iunie a.c., când expiră termenul limită pentru intrarea în legalitate.

Printre măsurile întreprinse în acest sens se numără și acordarea de asistență tehnică, în teren, tuturor persoanelor responsabile pentru îndeplinirea cerinței esențiale de securitate la incendiu la nivelul unităților de învățământ din județ care nu dețin autorizații de securitate la incendiu.

Dacă vinerea trecută au beneficiat de aceste servicii directorii de școli din nordul județului, astăzi au fost instruiți reprezentanții școlilor din comunele George Enescu, Suharău, Cristinești, Ibănești, Mileanca, Havârna, Cordăreni și Vorniceni.

Inspectorii de prevenire le-au prezentat participanților prevederile legislative specifice avizării/ autorizării și pașii ce trebuie urmați în vederea obținerii actului administrativ. Totodată, au identificat problemele care împiedică obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Astfel de întâlniri vor avea loc pe tot parcursul lunii martie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page