Instituţia Prefectului a anunţat astăzi, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, că va iniţia două proiecte de Hotărâre de Guvern pentru acordarea de ajutoare de urgenţă localităţilor afectate de seceta excesivă.
Primul are în vedere ajutorarea unităţilor administrativ- teritoriale: Drăguşeni, Avrămeni şi Manoleasa, unde autorităţile locale vor să găsească soluţii alternative la puţurile deja săpate dar care au secat.
“Domnul primar de la Drăguşeni a propus inclusiv ca soluţie în momentul în care se face aducţiunea de apă de la Prut pe Săveni- cu tot cu Sanatoriul Podriga să fie inclusă comuna- este o porţiune de un kilometru şi jumătate până la bazinul local de captare”, a declarat astăzi prefectul Dan Nechifor.
Autorităţile au trimis Guvernului situaţia privind efectele negative ale fenomenelor metoe din luna iulie, care au produs pagube de 3,4 milioane de lei, în 13 comune şi oraşe din judeţul Botoşani.
Este vorba despre oraşele Darabani şi Săveni şi în comunele Conceşti, Cristineşti, Gorbăneşti, Havârna, Hudeşti, Ibăneşti, Mihăileni, Răchiţi, Suharău, Şendriceni şi Ştiubieni.
“Pe lângă secetă avem şi o sumă destul de importantă pe care o solicităm pentru pagubele ca urmare a fenomenelor hidro. Sperăm că nu vor mai fi fenomene meteorologice dar având în vedere evoluţia vremii, părerea mea este că din păcate vorbim de schimbarea climei în ţara noastră şi trebuie să facem front comun să ne adaptăm acestpor schimbări climatice. Fac din nou precizarea că dacă producătorii agricoli nu sunt asiguraţi, mă îndoiesc de faptul că vor primi bani de la Guvern”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
Prefectul a reamintit că instalaţia de potabilizare a apei din doarea ISU poate fi solicitată, însă costurile cu exploatarea trebuie să fie suportate de Consiliul Judeţean.
“Iar fac apel la autonomia locală: cei care au nevoie de astfel de instalaţii de potabilitate a apei o pot face în funcţie de cât costă, sunt staţii mono-bloc şi de alimentare cu apă şi de epurare. Nu spun o noutate, se pot achiziţiona, Prutul este aproape, se poate pune o staţie de pompare cu flotori, o poţi instala oriunde. Ideea este de bani- la asta ne raportăm. CJ poate co-finanţa astfel de instalaţii la oricare primărie, în funcţie de bugetul pe care îl avem. Dar dacă ne adresăm cu documentaţii suficiente de bune şi unde trebuie, putem obţine fonduri pentru că e o situaţie specială, critică şi nu cred că niciun guvern din lumea asta, indiferent cu culoarea politică, îşi permite ca să nu dea populaţiei, să intervină în astfel de situaţii. Putem face lucrul ăsta, important este să demarăm partea de documentaţii”, a răspuns preşedinteşe CJ, Costică Macaleţi.