Laboratorul de la Bucureşti a confirmat virusul pestei porcine africane la cei doi porci de la cantonul silvic de la Pomârla. Autoritățile au informat că probele la cei doi porci ai îngrijitorului, ucişi ca măsură de precauţie sunt pozitive, alte probe fiind trimise la Bucureşti pentru confirmare.
„Cei doi porci din gospodăria domnului Asaftei Petru, îngrijitorul Ocolului Silvic din Pomârla, s-a constatat că au fost infectaţi cu pestă porcină africană. Toţi cei patru porci au fost ucişi, dar putem considera că factorul care a răspândit virusul pestă porcină africană poate fi şi cel uman. În acest moment nu putem lua în calcul sacrificarea porcilor din Pomârla, pentru că acele locaţii sunt izolate, dar în momentul în care, în perioada următoare mai apare vreun focar de pestă porcină africană vom lua în calcul şi sacrificarea porcilor pe o rază de trei kilometri”, a declarat prefectul Dan Şlincu.Deocamdată autoritățile au decis să nu fie a nu se sacrifica porcii din zonă, pe motiv că focarele de pestă porcină apărut, este la un canton situat la 700 de metri de prima gospodărie din sat, respectiv 400 de metri în cazul îngrijitorului.