ImportantLocal

LOCAL | Atenție, șoferi! Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Moldova – FOTO

La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără probleme deosebite, în ciuda ninsorilor care și-au făcut apariția în toată regiunea.

Încă din timpul nopții de 18/19 noiembrie 2018, în bazele de deszăpezire și punctele de sprijin s-au făcut pregătirile necesare în ceea ce privește încărcarea autobasculantelor cu antiderapant și ieșirea în activitatea de patrulare. Dacă în primă fază s-a acționat preventiv, ulterior, numărul autoutilajelor mobilizate a crescut.

Astfel, pe parcursul nopții, la nivelul Secțiilor de Drumuri Naționale (SDN) din subordinea DRDP Iași s-a acționat preventiv cu 35 de autoutilaje și s-au răspândit 46,5 tone de material antiderapant, după cum urmează:

La acest moment, pe drumurile naționale din administrarea DRDP Iași acționează aproximativ 150 de autoutilaje, iar în bazele de deszăpezire și în punctele noastre de sprijin sunt disponibile aproximativ 39.000 tone de material antiderapant (sare și clorură de calciu).

Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă. Avertizarea este valabilă până în această seară, la ora 22:00, zonele vizate fiind Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei.

Potrivit avertizării, pe parcursul zilei va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. De asemenea, vor fi intervale în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei (județele Galați, Vrancea, Vaslui și Bacău).

În aceste condiții, DRDP Iași atenționează conducătorii auto să circule cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum, precum și cu privire la obligativitatea echipării autovehiculelor pentru sezonul rece, cu montarea anvelopelor de iarnă.

Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page