Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, s-a născut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912.
Părintii săi, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică si de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, si duceau o viată curată si bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, asa cum povestea si Părintele Cleopa: ”Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si făceam rugăciuni”. Nu se auzea între ei de înjurături, betie, desfrâu, judecăti pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci asa se mostenea din mosi-strămosi si asa era traditia crestină în partea locului.
Nu întâmplător s-au născut în această zonă, cu rânduiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini călugări, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfântul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul Părintelui Cleopa. Între acestia nu gresim dacă îl numărăm si pe vrednicul de pomenire, părintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie.
El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povătui duhovniceste si a mângâia atât pe călugări, preoti si ierarhi, cât si multimea credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povătuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugăciunile si voiau să urmeze lui Hristos, si a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga noastră tară.
(sfaturiortodoxe.ro)
„Părintele Cleopa, care a fost un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, străluceşte, în lumina spirituală a Mântuitorului Hristos Cel înviat, figura iubită şi venerată a celui care şi-a închinat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.
Purtător al harului Duhului Sfânt, părintele Cleopa a răspuns chemării lui Dumnezeu la misiune într-un mod înţelept. El a devenit un misionar statornic în chilie, arătând într-un fel minunat cum poate cineva să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieţi, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din uşă în uşă, ci deschizând cu dragoste părintească uşa chiliei sale şi ajutând pe fiecare păcătos să-şi deschidă propriul său suflet în spovedanie pentru a se întâlni cu iubirea milostivă şi vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni.” spune Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Părintele Cleopa a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar şi prin felul său de a vieţui şi felul său de a se purta cu oamenii.
“Timpurile în care a trăit au fost dificile şi neliniştite. Dificilă şi tensionată a fost şi viaţa Bisericii, atât pentru credincioşi, cât şi pentru păstorii duhovniceşti. În acele vremurile de încercare, când credinţa era tăgăduită, când în şcoli se învăţa că nu este Dumnezeu, părintele Cleopa, împreună cu alţi duhovnici, preoţi şi slujitori ai Bisericii, mărturisea credinţa în Dumnezeu, nu ca pe un adevăr intelectual, abstract, ci ca pe o relaţie vie cu El, ca un trăitor al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în Biserică, în lume şi în viaţa personală.
În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, părintele Cleopa a răspuns la chemarea patriarhului Justinian, care i-a cerut să lucreze pentru călăuzirea vieţii monahale româneşti pe calea Sfintei Tradiţii a Bisericii.
Cu multă înţelepciune şi râvnă duhovnicească, ca un “foc care arde” şi care nu se poate conteni (cf. Ieremia 20, 9; Luca 24, 32), părintele Cleopa a fost un mărturisitor al dreptei credinţe şi un trăitor autentic al tradiţiei monahale. Însă, atât mărturisirea credinţei, cât şi păstrarea tradiţiei nu erau pentru el constrângere sau crispare, ci rânduiala vieţuirii în plinătatea prezenţei Duhului Sfânt, Care trezeşte în om râvnă necontenită şi dor nemărginit după sfinţenie. Tradiţia a fost pentru el comuniune a Sfinţilor de-a lungul veacurilor, iar el trăia în această comuniune ca un om liber şi responsabil.
Când a fost chemat să pună rânduială în unele mănăstiri, părintele Cleopa a arătat că era un bun cunoscător şi călăuzitor al vieţii monahale şi al prezenţei misionare a mănăstirilor în viaţa Bisericii, străduindu-se să aducă rod bogat, iar rodul său să rămână (cf. Ioan 15, 16) în mai multe mănăstiri din ţară, dar mai ales în Mănăstirea Slatina şi Mănăstirea Sihăstria din Moldova, arătând că acolo unde sunt lucrătoare slujbele liturgice, predica, rugăciunea la chilie, spovedania, ascultarea smerită şi primirea cu bucurie a pelerinilor, mănăstirea este căutată de oameni de toate vârstele şi de toate categoriile sociale.
Credincioşii pelerini şi toţi cei care l-au cunoscut pe părintele Cleopa au simţit că era “un om al lui Dumnezeu”, milostiv şi drept, iubitor de Hristos şi de oameni, un om al rugăciunii sfinte şi un mărturisitor al dreptei credinţe în orice timp şi în orice loc, predicând totdeauna pe baza Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor, devenind astfel un prieten al sfinţilor şi un înţelept părinte-duhovnic al credincioşilor călăuziţi pe calea mântuirii.
Admirat şi iubit de mulţi ierarhi ortodocşi români şi străini, de preoţi de mir şi profesori de teologie, de monahi şi monahii, de oameni de cultură, de autorităţi de stat şi de simpli credincioşi, părintele Cleopa Ilie era pentru toţi una dintre icoanele spirituale cele mai luminoase ale Ortodoxiei româneşti. Era un părinte duhovnicesc care îmbina smerenia cu optimismul, dragostea de Biserica sobornicească a lui Hristos cu iubirea de Neam, jertfa nevoinţelor personale cu bucuria dăruirii de sine pentru alţii, fidelitatea faţă de Tradiţie cu libertatea de a discerne între esenţial şi secundar, între literă şi spirit, între valoarea persoanei umane şi rănile păcatului care o tulbură.
Viaţa părintelui Cleopa seamănă cu viaţa sfinţilor cuvioşi pe care-i avem deja în calendarul nostru. Chipul său luminos seamănă cu cel al sfinţilor din icoane, fiind sălaş al locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (cf. Romani 8, 27-30), deoarece Dumnezeu, pe cei care L-au iubit, i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său (cf. Romani 8, 28-29), adică “sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui” (cf. Efeseni 1, 4).” a mai spus Patriarhul Daniel pentru ziarul Lumina.
