Noul Cod Penal, care intră în vigoare începând cu 1 februarie 2014, dezincriminează fapte precum „vătămarea corporală din culpă” sau „tulburarea de posesie”. Pedepsele pentru o mare parte din infracțiuni vor fi mult diminuate.
Infracțiunile de furt, furt calificat, fals intelectual, denunțarea calomnioasă și înşelăciunea vor avea limite maxime de până la trei ani de închisoare.
Practicantele celei mai vechi meserii din lume, „prostituția”, au un motiv de bucurie, această faptă nemaifiind incriminată ca infracțiune.
Florin Cotoi, șeful secției penale a Tribunalului Botoșani a declarat ieri la conferința de presă organizată cu reprezentanții mass-media din Botoșani că : ”Pentru modificarea pedepselor în cazul unei infracțiuni, limita superioară este mai mică. Se amintește și de infracțiuni de „rele tratamente aplicate minorului”, la care maximul pedepsei scade de la 15 la 7 ani. În cazul „furtului calificat”, maximul pedepsei scade de la 15 la 10 ani, pentru „mărturia mincioasă”, de la 5 la 3, pentru „înșelăciune” de la 15 la 3 ani, aceasta fiind cea mai spectaculoasă reducere a maximului”.