LOCAL | Are balta peşte, dar … degeaba! Proiectul de două milioane de euro căruia i se bagă beţe-n roate de cinci ani
Cinci comunităţi pescăreşti renumite din Botoşani, al doilea judeţ din ţară la suprafaţa luciului de apă, aşteaptă de cinci ani să primească finanţare pe un proiect cu punctaj maxim depus la Ministerul Agriculturii.
Proiectul ar contribui decisiv la dezvoltarea economică a zonei cu iazuri de mari dimensiuni şi cu râul Prut, un adevărat rezervor piscicol. Primarii din cele cinci comune reclamă acordarea discreţionară a fondurilor pe criterii politice sau pe baza unor interese personale.
Comunele Hăneşti, Mihălăşeni, Dobârceni, Dângeni au iazuri cu suprafeţe foarte mari, bogate în crap, iar Ripiceni este o comună situată chiar pe malul Prutului, lângă o rezervaţie naturală, dar şi un lac de acumulare impresionant. Localnicii din aceste zone trăiesc în mare parte din pescuit, motiv pentru care, acum cinci ani, primarii din aceste localităţi au accesat un proiect comun prin POC Mediu, un program guvernamental prin care doreau amenajarea unor sate pescăreşti – turistice dar şi cu posibilităţi comerciale – precum şi o plajă la Ripiceni. Proiectul avea o valoare de 2 milioane de euro şi trebuia finanţat prin Ministerul Agriculturii pe ramura piscicultură. Deşi proiectul a întrunit punctajul maxim, nici până astăzi ministerul nu a dat banii acelor comunităţi.
„De cinci ani aşteaptă o şansă la dezvoltare“
Primarii sunt revoltaţi de această situaţie. şi spun că proiectul ar fi ajutat comunităţile de pescari, sărace de altfel, să se dezvolte legal, să nu mai vândă peşte la colţ de stradă şi totodată să câştige din turismul piscicol. „Avem o suprafaţă foarte mare de iaz. Economia noastră era legată de pescuit. Dar avem nevoie de infrastructură piscicolă să putem face şi turism. Turismul piscicol este foarte dezvoltat la Botoşani, toţi vin să pescuiască, dar nu aveam infrastructură. Proiectul acesta ne-ar fi ajutat. De cinci ani aşteaptă o şansă la dezvoltare oamenii ăştia”, spune Costel Matei, primarul comunei Hăneşti.
De acest proiect se legau şi speranţele oamenilor de pe malul Prutului. „Foarte mulţi oameni trăiesc din aşa ceva. Pentru Ripiceni, doream un sat pescăresc, o plajă, ecologizarea albiei Prutului şi trei pensiuni fiindcă vin mulţi oameni pentru pescuit de relaxare sau sportiv”, spune Gabriel Talef, primarul din Ripiceni.
Edilii spun că au fost amânaţi de la un an la altul cu finanţarea, deşi aveau punctaj maxim. „De patru ani tot ni se spune că finanţarea următoare primim. La fiecare finanţare, banii plecau la terţe persoane care nici măcar nu se regăseau pe site. Nici noi nu ştim unde şi cum plecau banii”, spune edilul din Ripiceni.
Cei cinci primari l-au interpelat şi pe noul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, aflat săptămâna trecută într-o vizită la Botoşani. Acesta le-a promis primarilor că se va interesa de situaţia acestui proiect.
Sursa: adev.ro