LOCAL | Aproape 200 de misiuni pentru pompierii botoşăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani de aproape 200 de ori, ceea ce înseamnă o medie de 28 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor pe zi.
Este vorba de 30 de incendii dintre care 24 de vegetaţia uscată, 35 de misiuni de transport apă menajeră în localităţile afectate de secetă, trei intervenţii pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul a trei accidente rutiere, trei misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul desfăşurării unor evenimente cu public numeros, o misiune pentru salvarea unui animal, o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, opt alte intervenţii (deblocare uşi, asanare fântâni), trei misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD şi 108 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.
În două situaţii, riscul generării unor evenimente grave a fost înlăturat până la sosirea echipajelor inspectoratului, de pompierii voluntari.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 114 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 2.452.000 lei.
În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de peste 258.800 lei.
Majoritatea incendiilor s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.
I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.