Ansamblul “POIENIȚA” din Vorona a reprezentat județul Botoșani la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Tradiții de Anul Nou desfășurat la Tg. Neamț în data de 2 ianuarie 2016.
La acest festival au participat ansambluri din județele Suceava, Iași, Neamț și Botoșani. Pentru calitatea interpretării, varietatea dansurilor și măștilor prezentate, originalitatea obiceiurilor prezentate și autenticitatea și frumusețea costumelor populare, marele premiu al festivalului a fost adjudecat de ANSAMBLUL POIENIȚA DIN VORONA, coordonat de prof. DASCALU SERGIU.
Festivalul a fost organizat de CASA CULTURII ION CREANGĂ din Tg. Neamt, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț.