Pompieri profesioniști și voluntari, forțe de ordine, voluntari ai Crucii Roșii, personal SMURD și de la Ambulanță și-au arătat, astăzi, profesionalismul, într-un exercițiu de intervenție desfășurat în Centrul Vechi al orașului.
Practic, a fost simulat un cutremur, soldat cu prăbușirea mai multor clădiri și cu victime blocate între dărâmături.
În operațiunea de salvare, derulată după un scenariu prestabilit, a fost folosită tehnica specială din dotarea ISU și a forțelor participante, precum și câinele pompier de urmă Gorun, care a depistat victimele de sub dărâmături.
“Scopul exercițiului este de pregătire, atât a forțelor implicate în gestionarea situațiilor de urgenta, cât și a cetățenilor în ceea ce privește modul de comportare pe timpul producerii unui seism” “, a declarat plt.adj. Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Acțiuni similare au avut loc și la Trușești și Ștefănești.