Chiar dacă nu a ajuns încă pe teritoriu României, pesta porcină africană menține autoritățile în alertă.
Focarele au apărut pe teritoriul ucrainean în urmă cu aproape 3 luni, iar de atunci autorităţile române din zonele de graniță menţin măsurile maxime de precauţie, având în vedere că focarul cel mai apropiat de graniţa cu judeţul încă nu a fost stins.
La punctele de trecere a frontierei se fac verificări 24 de ore din 24. Biosecuritatea este asigurată în toate cele patru exploataţii de porcine autorizate sanitar – veterinar. Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani a declarat că toate măsurile disponibile din punct de vedere legislativ şi uman au fost luate.
Medicii concesionari continuă să informeze populaţia din teritoriu referitor la riscurile economice la care se supun în condiţiile în care nu respectă condiţiile de prevenire a apariţiei cazurilor de pestă porcină africană.
Şi reprezentanţii asociaţiilor de pe fondurile de vânătoare au fost atenţionaţi şi cunosc măsurile ce trebuie luate pentru prevenţie.