În cursul zilei de 06 noiembrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în Piața Centrală, au acționat pentru înlăturarea actelor și
faptelor de comerț ilicit.
Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii locali au depistat o persoană, din Republica Moldova, care avea expuse spre vânzare băuturi alcoolice ambalate, fără a deține documente de proveniență pentru marfa comercializată.
Pentru fapta sa, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990, iar marfa, respectiv 15 sticle cu băuturi alcoolice de diverse sortimente, a fost confiscată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Poliției Locale, ulterior urmând să fie predată Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani pentru valorificare.
În perioada următoare, polițiștii locali vor continua acțiunile pe această linie!