Pe 20 iunie, în acest an, vântul a provocat pagube importante pentru o familie din satul Sinăuţi, comuna Mihăileni. Luând forma unei tornade, vântul a distrus, practic locuinţa doamnei Manziuc Panoria, aceasta fiind nevoită să locuiască împreună cu fiica sa într-o locuinţă modulară.
Cu ajutorul Consiliului Local şi al primăriei, femeii i s-a ridicat o nouă casă, ce are două camere şi în care locuieşte în prezent.
Pe data de 29 noiembrie Guvernul a aprobat pentru doamna Manziuc un ajutor financiar de 5.000 de lei, bani ce vin acum să stingă din datoriile pe care le are în urma lucrărilor.
La acea dată directorul de cancelarie a găsit ca soluţie pentru un sprijin guvernamental această solicitare către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar acum a fost aprobată suma de bani.
Consiliul Local i-a alocat in ajutor suma de 5.000 de lei.
Femeia are acum o datorie de 7.000 de lei, așa încât ajutorul financiar guvernamental va acoperi cea mai mare parte din datorie.