LOCAL | Ajutor de stat pentru ratele la casă. Ce bugetari ar putea beneficia de sprijin financiar pentru locuinţă
Cadrele militare, dar și polițiștii aflați la prima numire în funcție sau nevoiți să se mute în interes de serviciu și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar vor putea beneficia de plata parțială sau chiar totală a ratei împrumutului, se arată într-un proiect de act normativ propus pentru adoptare la Camera Deputaților.
Concret, polițiștii și cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat. Această compensație lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.
Cadrele militare vor putea beneficia de aceasă măsură, conform propunerii legislative, și în cazul în care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu dețin, nici ele și nici soțul/soția acestora, o locuință proprietate personală în această localitate.
În prezent, militarii și polițiștii mutați în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care își au domiciliul sau sunt la prima numire în funcție și nu au o locuință în orașul în care s-au mutat primesc o compensație pentru plata chiriei.
Propunerea este motivată de inițiatorii proiectului prin faptul că toate modalitățile de recompensare a polițiștilor și militarilor au “menirea de a recompensa aceste cadre în considerarea obligațiilor deosebite care le revin, în vederea loializării față de instituțiile în care își desfășoară activitatea, față de valorile și principiile statului român și ale Uniunii Europene, în spiritul unei deserviri cât mai competente și adecvate a beneficiarului activității lor, cetățeanul”.