ImportantLocal

LOCAL | Agricultură cu plugul vechi de 100 de ani. Micii fermieri nu își permit să închirieze utilaje pentru arat

În satele din Moldova, timpul a stat în loc pentru micii fermieri, care încă mai lucrează pâmântul cu ajutorul animalelor, ca acum un secol. De închirierea unor utilaje nici nu poate fi vorba, pentru că din subvenţia de la stat, oamenii abia supravieţuiesc, deşi muncesc zi lumină.

În tot acest timp, autorităţile dau de înţeles că agricultorii cu pământ puţin nu sunt importanţi pentru economie. Iar statisticile le dau dreptate: micii fermieri de la noi sunt de trei ori mai puţin productivi decât media europeană.

Timpul a trecut, tehnologia a avansat, dar viaţa oamenilor de la sat nu s-a schimbat aproape deloc, când vine vorba de agricultură. La noi, un tractor lucrează 52 de hectare, iar în Germania de 10 ori mai puţine.

„Când eram copil, bunicul îmi povestea că ara cu caii, sămăna cu caii, dădea cu grapa cu caii. Am ajuns la fel. Subvenţia pe pământ acum e numai un praf în ochi”, spune Ion Huminică, agricultor.

Din munca pe câmp, de dimineaţa şi până seara, nu se câştigă suficienţi bani pentru un trai decent, se plâng micii fermieri.

„N-ai cu ce da un copil la şcoală. Uite, am copil premiant din clasa întâi numai premiul întâi până în clasa a XII-a. Eu să îl dau la facultate, cu ce să îl dau?”, întreabă retoric Ion Huminică.

Autorităţile vor să reducă subvenţiile pentru cei care deţin între unu şi cinci hectare de teren, ca să îi oblige să se asocieze. Cei care au mai puţin pământ de atât nici măcar nu sunt luaţi în calcul.

„Tractorul mă costa patru milioane numai de arat. Mă costă aşa: încă două milioane discuitul, două sămănatul. Deci ar veni opt milioane numai arat, discuit şi semănat”, precizează Gheorghe Asavi, agricultor.

La aceste cheltuieli se adaugă prăşitul şi recoltatul. De la stat, omul a primit doar 400 de lei, dovadă că micii fermieri nu reprezintă o prioritate.

„Pentru a face o agricultură modernă, în care să se aplice tehnologii, să se obţină producţii şi aceste producţii să poată fi valorificate, preferabil ar fi ca să avem ferme de la 50 la 100 hectare în sus.”, crede Sergiu Iulian Jităreanu, director adjunct APIA Iaşi.

În România sunt aproape un milion două sute de mii de fermieri mici, pentru care închirierea unui tractor este un lux inaccesibil.

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page