AdministratieMunicipiu

LOCAL | Afișajul stradal sancționat de Primărie. Vezi de ce!

20 de stații de transport local din municipiul Botoșani sunt distruse, fără acoperișuri sau dezmembrate de persoane rău intenționate. Aceleași spații, dar și altele, au devenit loc de afișaj pentru diverse instituții care organizează evenimente, dar care lipesc ilegal anunțuri și afișe pe pereții laterali, sau pe panourile laterale sau publicitare.

Ediii au decis să sancționeze persoanele care vor fi depistate lipind afișe în locuri nepermise.

Mai mult, operatorul economic care administrează aceste stații aflate într-o stare dregradată, va fi obligat să le readucă la starea inițială.

Municipalitatea are un parteneriat care presupune punerea la dispoziție, sub formă gratuită a acestor stații de transport în comun în schimbul reclamei pe care firma o efectuează prin intermediul stațiilor. Am un raport al Poliției Locale privind identificarea acestor stații de transport în comun. Am luat legătura cu colegii de la Serviciul Patrimoniu, pentru a transmite operatorului ECONOMIC  solicitarea pentru aducerea într-o formムcât mai bună  a acestor stații, care presupune de cele mai multe ori dezlipirea afișelor prin care se face mediatizarea tuturor concertelor din Botoșani și activităților artistice.  Nu am reușit să-i identificăm pe cei care pun afișe în locuri nepermise, dar lucrăm la acest aspect și în momentul în care îi vom identifica îi vom sancționa drastic și vom face public acest aspect. Promovările nu sunt făcute de instituțiile care găzduiesc evenimentele, ci de terți, cei care le organizează. Avem sprijinul colegilor și dispeceratului de monitorizare video de la Casa Cărții, iar în momentul în care îi vom identifica, îi vom sancționa, a declarat Cosmin Andrei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page