Local

LOCAL | Actualul mandat al lui Țurcanu pune accent pe finalizarea cât mai multor obiective de investiții – VIDEO

Actualul mandat al președintelui Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, este unul în care se pune un accent deosebit pe finalizarea cât mai multor obiective de investiții demarate în perioada anterioară anului 2012. Un bun exemplu este și obiectivul de investiții care avea drept scop reparația capitală a imobilului din strada Pușkin nr. 2-4, din municipiul Botoșani și anume Casa Garabet- Ciomac.

Contractul de execuție a fost încheiat cu o asociere de companii al cărei lider este Victor Construct SA, iar de proiectare s-a ocupat SC NordProiect SA. Valoarea investițiilor realizate este de 2,4 milioane de lei, iar recepția obiectivului restaurat s-a realizat în baza proceselor verbale nr. 7960/20.05.2013 și 19964/22.11.2013.

Imediat după reabilitare, imobilul din strada Pușkin, cunoscut mult mai bine drept Casa Garabet- Ciomac, a căpătat o destinație socială, aspect subliniat și de către Florin Țurcanu, Președintele Consiliului Județean Botoșani.

“A fost o investiție susținută financiar din bugetul Consiliului Județean. A fost o reușită din punctul meu de vedere și din discuțiile avute cu cetățenii județului Botoșani. De aceea, în ședința Consiliului Județean am atribuit administrarea acestei clădiri Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) pentru a putea înființa un centru pentru bătrânii în nevoie. Astfel punem veni în sprijinul lor pentru a le asigura toate condițiile unui trai decent”, a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page