LOCAL | Activitate practică executată de jandarmi pe Stadionul municipal Botoşani
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a executat în această dimineață o activitate practică pe Stadionul municipal Botoşani, având ca temă modul de acţiune pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. La exerciţiu au participat efective ale Poliţiei Locale Botoşani şi ale firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul arenei sportive cu ocazia desfăşurării meciurilor de fotbal ale F.C. Botoşani pe teren propriu, precum și pompieri din cadrul I.J.S.U. Botoșani.
Conform prevederilor Legii nr.10/2012 care modifică şi completează Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, personalul care execută activităţi de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive trebuie să fie instruit corespunzător, în cadrul unităţilor avizate, în condiţiile legii, la începerea turului-returului sezonului competiţional fotbalistic.
Activitățile executate astăzi au scopul de a pregăti efectivele de jandarmi și ale celorlalte forțe cu care cooperează, în vederea asigurării unui climat civilizat de ordine și siguranță publică în incinta stadionului și în imediata apropiere a acestuia.
Persoanele faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului sub forma măsurii de siguranţă de natură penală, au obligaţia ca, pe timpul desfăşurarii jocurilor sportive pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră.
În situaţia în care cel în cauza, din diferite motive, nu se poate prezenta la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră pe timpul desfăşurării unui joc sportiv pentru care s-a dispus măsura interzicerii accesului, acesta are obligaţia de a contacta telefonic unul dintre monitorii de securitate, pentru a-i comunica motivul neprezentării şi locul în care se află.
Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră pe timpul desfăşurării unui joc sportiv pentru care s-a dispus măsura interzicerii accesului, precum şi identificarea celui în cauza într-un alt loc decât cel comunicat monitorului de securitate, constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120 – 200 ore de activităţi în folosul comunităţii.
Dacă o persoană căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive este depistată în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de natura celor pentru care s-a dispus interdicţia, această faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.