ImportantLocal

LOCAL | Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea abaterilor săvârşite de pietoni

Pe parcursul zilei de 19 septembrie a.c., 28 de poliţişti rutieri au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, pentru combaterea nerespectării normelor rutiere privind traversarea drumului public, cât şi în mediul rural pentru sancţionarea prezenţei/deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice.

Astfel, ieri, poliţiştii au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, din care 45 pietonilor, pentru traversarea prin loc nepermis a drumului public sau deplasare neregulamentară pe partea carosabilă.

Pentru abaterile constatate, în 14 cazuri, poliţiştii au aplicat amendă contravenţională, iar în celelalte 31, a fost aplicată sancţiunea avertismentului.

Poliţiştii recomandă pietonilor:

– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;

– să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);

– să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;

– să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;

– pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;

– să nu traverseze prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;

– copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor!

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page