ImportantLocal

LOCAL | Acţiune a poliţiştilor rutieri pe raza județului. Zeci de amenzi date pietonilor!

Vineri, poliţiştii rutieri au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurile deschise circulaţiei publice.

Acţiunea a avut unn caracter preventiv-reactiv, pentru combaterea nerespectării normelor rutiere de către pietoni şi prevenirea evenimentelor rutiere. Aceasta s-a desfăşurat atât în mediul urban, pentru combaterea nerespectării normelor rutiere privind traversarea drumului public, cât şi în mediul rural pentru sancţionarea prezenţei/deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice.

Astfel, poliţiştii au aplicat 71 de sancţiuni contravenţionale, din care 69 pietonilor, pentru traversarea prin loc nepermis a drumului public şi 2 pentru deplasare neregulamentară pe partea carosabilă.

Pentru abaterile constatate, în 34 de cazuri, poliţiştii au aplicat amendă contravenţională, iar în celelalte 37, a fost aplicată sancţiunea avertismentului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page