Duminică seară, în jurul orei 18.00, B.G. de 23 de ani, din comuna Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Libertatea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi loveşte un stâlp de iluminat public.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiştilor.
La data de 16.10.2017, bărbatul s-a deplasat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, totodată fiind sesizate şi organele de poliţie.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.