Miercuri dimineață, în jurul orei 8.20, a avut loc un eveniment în care a fost implicat numitul P. Viorel, cu vârsta de 50 ani, angajat ca zugrav, la EC STÂNCA- COSTEŞTI, LOC. STÂNCA, oraş ŞTEFĂNEŞTI.
În timp ce angajatul lucra la executarea asterialei, la clădirea Cherhana din incinta Nodului Hidrotehnic Stânca – Costeşti, a căzut aproximativ de la 2,5 metri, în interiorul clădirii pe suprafaţa de beton. A fost solicitată ambulanţa, şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, pentru îngrijiri de specialitate.
Evenimentul soldat cu incapacitate temporară de muncă, va fi cercetat de către angajator iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu prevederile Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G.1425/2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006.