Marți, echipa formată din Afloroaie Sorin – conducător auto şi Coman Daniel şi Ciotoi Constantin – încărcători la S.C. DEEA CLEANING S.R.L. Botoşani, efectuau activitatea de colectare deşeuri menajere pe raza localităţii Stăuceni. în jurul orei 08,20, in timp ce se deplasau pentru desfăşurarea activităţii, salariatul Ciotoi Constantin, în vârstă de 44 de ani, cu o vechime la locul de muncă de 1 an, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe scara autospecialei in rigola de pe marginea şoselei, accidentându-se in zona capului.
Lucrătorul a fost fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate.
Circumstanţele şi cauzele evenimentului urmează a fi stabilite de către comisia de cercetare constituită la nivelul angajatorului, urmând ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să avizeze concluziile acesteia, conform prevederilor Legii nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.