După o lungă vacanță, elevii s-au întors la școală, unii cu zâmbetul pe buze, alții triști pentru că nu vor mai avea mult timp liber pentru distracție, iar toată atenția se va îndrepta către ÎNVĂȚĂTURĂ.
Elevii s-au adunat pe terenurile de sport ale școlilor sau liceelor, unde au fost întâmpinați de învățători, diriginți, dar și de directorii instituțiilor de învățământ. Aceștia au fost fericiți să își revadă colegii și profesorii preferați cu care nu s-au mai întâlnit de când s-a terminat anul școlar, de aceea, atunci când s-au reîntâlnit nu au făcut altceva decât să povestească întâmplările petrecute în vacanță.
Cele mai mari emoții le-au avut copiii care, de astăzi, sunt în clasa 0. Pentru ei, totul va fi o noutate, deoarece la grădiniță este un program lejer.
La festivitate s-a intonat Imnul României, iar preoții invitați au spus câteva rugăciuni de început de an şcolar.
Pe elevi pe îi aşteaptă un nou an în care vor învăţa şi acumula noi experienţe.
Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei. Cursurile anului școlar au început luni, 15 septembrie 2014 și se vor încheia vineri, 19 decembrie 2014. Vacanța intersemestrială este cuprinsă între 31 ianuarie 2015 și 8 februarie.