LOCAL | A fost semnat contractul pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă din județul Botoșani
In scopul asigurării de Asistenţă Tehnică pentru Contractele de Lucrări aflate încă in derulare, in data de 28.02.2020, a fost semnat Contractul de Servicii: „Continuarea Serviciilor de Asistenţă Tehnică pentru Managementul Proiectului şi Supervizarea Lucrărilor din cadrul Proiectului Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurarea apelor uzate în judeţul Botoşani BT-CS-04”.
Contractul a fost încheiat S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani, în calitate de Autoritate Contractantă şi firma de consultanţă câştigătoare Romair Consulting S.A., în calitate de Prestator, prin intermediul acestuia realizându-se coordonarea evoluţiei următoarelor componente de lucrări din cadrul Proiectului Major Fazarea proiectului extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare – epurarea apelor uzate in judeţul Botoşani” – Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare:
- Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apa şi canalizare în ZAA/aglomerarea Botoșani – BT-CL-05 – aflat in prezent în Perioada de Notificare a Defectelor;
- Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în ZAA/aglomerarea Dorohoi – BT-CL-06 – aflat în derulare;
- Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în ZAA/aglomerarea Flamanzi – BT-CL-07 – în derulare;
- Extinderea rețelelor de canalizare în aglomerarea Vorona – BT-CL-08 – aflat în prezent în Procedura de Atribuire.
Valoarea Contractului semnat este de 3.592.150 lei, iar termenul limită pentru finalizarea acestuia este luna august 2024. Finanţarea Contractului de Servicii va fi asigurată prin contribuţia Consiliului Judeţean Botoşani, în calitate de Beneficiar Final al lucrărilor aferente Proiectului Major.
Finalizarea reuşită a actualului Contract de Servicii va constitui un suport semnificativ în finalizarea cu succes a actualului Proiect Major, aflat în prezent în derulare şi implementat de către Societatea Comerciala NOVA APASERV SA Botoşani, conducând implicit la realizarea unui sistem modernizat de alimentare cu apă şi canalizare, la îmbunătățirea accesului la infrastructura de apă şi apă uzată.