Local

LOCAL | A apărut cel de-al optulea număr al revistei ,,Jandarmul Botoșănean”

În data de 1 aprilie 2017, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a împlinit 123 de ani de atestare documentară.

Sub egida primei sărbătoriri a Zilei Aniversare a Unității a fost editat cel de-al optulea  număr al revistei ,,Jandarmul Botoșănean”, o revistă care ne reprezintă, oglindă a misiunilor și activităților executate în cursul anului trecut.

Încercările noastre de editare a unei reviste a unității s-au concretizat din nou, fără a avea însă pretenția, în ceea ce ne privește, că am depășit stadiul amatorismului.

Am încercat, ca de fiecare dată, să fim cât mai sinceri, realişti şi obiectivi în prezentarea noastră, deschizând o ,,poartă de acces” tuturor celor care sunt interesați, mai mult sau mai puțin, de misiunile și activitățile jandarmilor botoșăneni.

Sperăm că vom reuşi, prin subiectele abordate, să convingem cititorii revistei că ceea ce facem zi de zi, în misiuni, este necesar și benefic pentru comunitate,  punându-ne toată energia în slujba cetăţenilor.

În acest spirit am realizat cel de-al optulea număr al revistei ,,Jandarmul botoşănean”, din cuprinsul căreia am spicuit câteva pagini, pe care le-am prezentat și ,,prietenilor” de pe Facebook, care urmăresc postările noastre.

 De asemenea, toate cele opt numere ale revistei pot fi vizionate în integralitatea lor pe site-ul oficial al instituției www.jandarmeriabotosani.ro.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page