Local

LOCAL | 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania

16 primari din Ucraina şi Republica Moldova s-au alăturat duminică dimineaţă prefectului Costică Macaleţi şi primarului Corneliu Aroşoaie pentru a vorbi, la Darabani, despre cei 95 de ani împliniţi în această primăvară de la Unirea Basarabiei cu România.

„Simpozionul internaţional „Basarabia – pământ românesc” a adus pe scena Casei de Cultură din cel mai nordic oraş al ţării, profesori universitari, jurnalişti, oameni politici, dar şi tineri artişti locali, toţi sub mesajul înscris cu litere mari „Basarabia e România”.

„Aşa cum am declarat într-un interviu, acum câteva minute, nu ştiu dacă România va mai fi vreodată „dodoloaţă” cum a fost odată, dar ştiu că toţi cei care gândim româneşte trebuie să ne apropiem şi să ne amintim împreună istoria, aşa cum a fost. Salut, de aceea, acest eveniment.”, a declarat prefectul judeţului în sala Casei de Cultură.

Evenimentul, organizat de autorităţile dărăbănene şi Asociaţia „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei”, a adus peste graniţe personalităţi ale vieţii culturale din raioanele Hliboca, Herţa şi Noua Suliţă din Ucraina şi Briceni şi Edineţ, din Republica Moldova. Aceştia au urmărit cu interes prezentările istorice privind ruperea şi încercările de reîntregire a pământului românesc, având apoi ocazia să viziteze Muzeul „Leon Dănăilă”, conacul Theodor Balş şi biblioteca orăşenească. Depunerea de coroane pentru eroii căzuţi pentru ţară a încheiat festiv simpozionul, participanţii din cele trei ţări declarându-se de acord să reia astfel de întâlniri menite să-i apropie pe cei ce simt româneşte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page