ImportantLocal

LOCAL | 42 de microbuze şcolare vor ajunge în Botoşani în perioada următoare

Elevi din 37 de comune botoşănene, din oraşele Săveni, Bucecea, Flămânzi şi Ştefăneşti, precum şi din municipiul Dorohoi vor putea merge la şcoală  în noul an cu microbuze noi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat prefectului de Botoşani lista unităţilor administrative spre care va fi trimisă noua serie de microbuze 16 +1, achiziţionate în etapa a III-a a programului ce urmăreşte acoperirea necesarului la nivel naţional.

Conform detaliilor transmise de Bucureşti, autovehiculele din această etapă vor ajunge la beneficiari în perioada iulie-septembrie 2015. Primăriile şi conducerile şcolilor vor avea astfel timp să se poată organiza pentru ca, începând cu 15 septembrie, elevii să meargă la şcoli cu noile mijloace de transport şcolar.

Aceasta este cea mai consistentă etapă a programului privind transportul şcolar , după cea din 2014, când s-au alocat judeţului 13 autovehicule tip 16+1, în cea de a doua, desfăşurată în primăvara acestui an, ajungând la Botoşani două microbuze de aceeaşi capacitate, plus încă două autobuze tip 28+2 locuri.

Lista unităţilor administrativ-teritoriale cărora le-au fost repartizate mijloacele de transport din etapa a III-a:

 

1 ADASENI 22 ORAS BUCECEA
2 ALBESTI 23 ORAS FLAMANZI
3 BLANDESTI 24 ORAS STEFANESTI
4 BRĂESTI 25 PALTINIS
5 CALARASI 26 POMARLA
6 CANDESTI 27 RADAUTI-PRUT
7 COPĂLĂU 28 RAUSENI
8 CORDARENI 29 RĂCHITI
9 CRISTESTI 30 ROMANESTI
10 DĂNGENI 31 STIUBIENI
11 DERSCA 32 SUHARAU
12 DURNESTI 33 SULITA
13 GORBANESTI 34 TUDORA
14 HILISEU-HORIA 35 UNTENI
15 HUDESTI 36 VARFU CAMPULUI
16 LEORDA 37 VIIŞOARA
17 LUNCA 38 VLADENI
18 MANOLEASA 39 VLASINESTI
19 MIHAI EMINESCU 40 VORNICENI
20 MIHAILENI 41 VORONA
21 MUNICIPIUL DOROHOI 42 ORAS SAVENI

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page