ImportantLocal

LOCAL | 32 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut 32 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. Astfel, s-a intervenit pentru stingerea a cinci incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 20 de persoane, înlăturarea unor bucăţi de tencuială de pe fațada unei clădiri care se puteau desprinde oricând și să rănească trecătorii, înlăturarea pericolului de incendiu în cazul unui accident rutier, acordarea primului ajutor calificat unei persoane care a suferit un accident casnic și salvarea unui animal.

Totodată, pompierii botoşăneni au executat trei activităţi de recunoaştere în teren.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 21 persoane.

Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a cinci incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Stâncești și Ipotești (comuna Mihai Eminescu), Mihail Kogălniceanu (comuna Coțușca), Știubieni (comuna Știubieni) și Drislea (comuna Trușești).

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: autoaprindere, jar căzut din sobă, fumat în locuri nepermise și scurtcircuit electric.

Pentru stingerea celor cinci incendii şi înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 56 de pompieri militari și voluntari. Pagubele au fost estimate la cca. 100.000 de lei.

Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 1.000.000 lei.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs într-o locuință din satul Drislea, comuna Trușești. Intervenția a durat aproape trei ore. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page