LOCAL | 217 autovehicule oprite și controlate în trafic într-o acțiune organizată de IPJ Botoșani
Miercuri, între orele 11.00 – 13.00, pe raza municipiului Botosani a fost organizată o acțiune gen filtru total, în Bariera Sulita, pentru combaterea abaterilor comise de către participanţii la trafic pentru diminuarea cauzelor frecvent generatoare de accidente rutiere, combaterea faptelor de contrabanda, transport, deţinere si comercializare produse supuse accizării. precum si pentru impunerea unui climat de siguranţă civică.
La acţiune au participat 9 poliţişti, 2 jandarmi şi 1 poliţist local. În cadrul acţiunii au fost controlate 217 autovehicule, au fost efectuate 19 testări cu alcooltestul şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la OUG 195/2002, in valoare de 1350 lei, fiind reţinut şi un permis de conducere.