ImportantLocal

LOCAL | 2016 vine cu apartamente de serviciu pentru medici

Deficitul de medici de la Spitalul Judeţean Mavromati din Botosani a determinat conducerea unităţii să ofere locuinţe de serviciu medicilor care s+ar arăta interesaţi să lucreze la Botoşani. În anul 2016, imobilul în care a funcționat Centrul de plasament Elena Doamna, aflat în  proprietatea Consiliului Județean, va fi pus la dispoziția Spitalului Mavromati. Managerul spitalul a vizitat deja clădirea și susține că la anul, cu sprijinul Consiliului Județean, vor fi amenajate apartamente și garsoniere pentru medici, spune Corneliu Mihai, managerul unităţii.

“Am primit o adresă de la Consiliul Județean prin care ni s-a adus la cunoștință că în anul 2016 ni se va pune la dispoziție acea casă unde a funcționat Centrul Elena Doamna. În cursul săptămânii trecute am făcut o vizită și am rămas surprins, casa este extraordinară, se pretează foarte bine pentru apartamente pentru medici. Este într-o zonă liniștită și la o simplă vizionare am constatat că se pot amenaja patru apartamente și două garsoniere. Majoritatea județelor acordă medicilor specialiști anumite facilități. În cursul anului 2016 se va face documentația pentru darea în folosință a aceleicase, și urmează ca noi să facem anumite lucrări de modernizare pentru a putea fi locuite acele apartamente. La repartizarea apartamentelor se vor avea în vedere anumite criterii ce vor fi stabilite de către o comisie”, a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean.

Cea mai mare unitate spitalicească din județ se confruntă cu un deficit major de medici pe secțiile principale, cum ar fi Anestezie și Terapie Intensivă, Cardiologie sau Medicină Internă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page