IncendiuLocal

LOCAL | 20 de misiuni ale pompierilor în ultima zi din iunie

 Ultima zi din luna iunie a fost una încărcată pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să intervină în 20 de situaţii de urgenţă. Este vorba de două incendii, transportul unui bolnav din apartamentul proprietate la ambulanţă, înlăturarea pericolului de incendiu dintr-un apartament din municipiul Botoşani al cărui proprietar a adormit cu mâncarea pe foc, tăierea unui arbore care prezenta pericol pentru trecători şi autoturismele parcate în zonă şi 15 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 15 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 25.000 lei.

În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de aproximativ 1.500 lei

 

Adăpost de animale distrus de flăcări

                                        

                                         Adăpostul de animale din gospodăria unui localnic din satul Lunca, comuna Vf. Câmpului, a fost distrus într-un incendiu, izbucnit luni după-amiază. Alarma s-a dat la ora 17.38. Spre locul indicat s-au deplasat atât pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă, cât şi pompierii voluntari din comună. La sosirea forţelor de intervenţie, ardea adăpostul de animale, construit din lemn, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte construcţii din gospodărie. Incendiul a fost stins înainte de a produce pagube materiale însemnate. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 20.000 lei.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.

 

Locuinţă incendiată din neglijenţă

O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată pe masa din bucătăria unui botoşănean a incendiat mai multe materiale combustibile din încăpere, generând panică în rândul locatarilor. S-a întâmplat luni seară, într-o casă de pe strada 1 Decembrie din municipiul Botoşani. Fumul degajat ca urmare a arderii mocnite a unor haine şi a unor obiecte de mobilier din cameră a fost observat de vecinii proprietarului, care au solicitat sprijin de la pompieri. La locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit şapte pompieri, mai puţin de jumătate de oră. Intervenţia promptă a pompierilor a redus pagubele la cca. 300 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 5.000 lei.

 

Salvat din casa plină de fum

Un botoşănean care locuieşte într-un apartament situat la etajul II al unui bloc de pe strada Aleea Scurtă a fost salvat în ultima clipă de pompieri din locuinţa plină de fum.Salvatorii l-au găsit pe bărbat dormind într-una din încăperi, în timp ce o oală cu mâncare aflată pe aragazul în funcţiune a ars şi a umplut casa cu fum.

Puţin după miezul nopţii, vecinii au observat că iese fum din locuinţa acestuia şi au bătut la uşă pentru a-l atenţiona. Întrucât nu au primit nici un răspuns, aceştia au solicitat ajutorul pompierilor.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă.

Salvatorii au intrat în apartament pe geamul de la bucătărie care era deschis şi au îndepărtat pericolul de incendiu, concomitent cu salvarea proprietarului.

I.S.U. Botoşani recomandă botoşănenilor să supravegheze pe timpul funcţionării aparatele de preparare a hranei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page