ImportantLocal

LOCAL | Materia anilor de gimnaziu, supusă dezbaterii publice

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a lansat în dezbatere publică trei propuneri de plan-cadru pentru clasele V-VIII. Până pe 22 ianuarie 2016, cadrele didactice, specialiştii în curriculum, elevii, părinţii şi reprezentanţii societăţii civile sunt invitaţi să participe la această consultare publică şi să-şi exprime punctele de vedere, sugestiile şi propriile propuneri prin completarea unui chestionar on-line, disponibil la adresa https://www.surveymonkey.com/r/planuri_cadru

Procesul de elaborare a propunerilor de planuri-cadru pentru gimnaziu s-a fundamentat pe un set de repere şi principii de dezvoltare curriculară şi pe un profil de formare a absolventului, promovate în documentul de politici „Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional”. Acest document, elaborat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, a fost supus dezbaterii publice în perioada august-septembrie 2015. De asemenea, propunerile privind numărul de ore minim/ maxim al planului-cadru pentru gimnaziu au fost orientate şi de cel mai recent studiu Eurydice privind timpul şcolar, care arată că România are în prezent un timp de studiu apropiat de media europeană.

“La nivelul judeţului Botoşani, dezbaterile cu directorii, profesorii care predau la gimnaziu, precum şi cu elevi, părinţi şi reprezentanţi ai societăţii civile se vor realiza în perioada 11-22 ianuarie 2016, conform unui grafic comunicat unităţilor de învăţământ preuniversitar. Propunerile rezultate în urma acestor dezbateri vor fi transmise Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, în vederea stabilirii planului-cadru final,” a declarat profesor Mihaela Huncă, inspector şcolar general.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page