Luni, 13 ianuarie a.c., s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru trei familii din satul Popeni, comuna Brăești, satul Libertatea, comuna Călărași și satul Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, după ce gospodăriile acestora au fost afectate de incendii.
Cauzele care au generat evenimentele cu foc au fost scurtcircuit electric, jocul copiilor cu focul și coș de fum necurățat de funingine.
Pagubele în urma celor trei incendii au fost estimate la cca. 20.000 de lei.
Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri militari și voluntari. Valoarea bunurilor salvate se ridică la cca. 350.000 de lei.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului, dar și verificarea periodică a cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
Totodată, îi sfătuiesc pe botoşăneni să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).