Local

LOCAL | 102 ani de viaţă sărbătoriţi „cu voia Celui de Sus” – FOTO

Pentru botoşăneanul Gheorghe Baciu fiecare zi de naştere este o ocazie de a primi urări de la oficialităţile judeţului. Asta pentru că face parte din „clubul” celor care au trecut în al doilea secol de viaţă, iar asemenea realizări nu sunt de uşor de atins. Sublocotenentul este veteran de război şi ştie multe a povesti despre anii petrecuţi ca artilerist, despre drumul până la Odessa şi înapoi, dar mai ales despre cât de greu era pe-atunci să fii militar. „Aveam arme mari, grele, ne deplasam cu caii. Acum sunt nişte pistoale mici, e mult mai uşor.”, explică veteranul.

Până acum o săptămână, când a făcut un blocaj renal, Gheorghe Baciu nu a stat nicio zi în spital. Secretul longevităţii sale îl pune pe seama „Celui de Sus”, însă familia îl laudă că nu a fumat niciodată, iar răcelile le-a mai tratat cu un păhărel de vin fiert. De doamna Baciu s-a despărţit în urmă cu doi ani, când, după o căsnicie de 65 de ani, soţia a trecut în lumea celor sfinte. „A fost greu în special pentru tata s-o piardă pe mama, pentru că ea era „şefa” lui. O asculta în orice şi făcea parte din el. Au avut o relaţie bazată în primul rând pe respect.”, povesteşte cu mândrie una dintre fetele bătrânului.

La împlinirea celor 102 ani, veteranul a primit diplome şi medalii oferite de  colonelul Gheorghe Jalbă, reprezentant al Asociaţiei Veteranilor de Război şi maiorul Vasile Simiuc de la Centrul Militar Judeţean, în timp ce din partea prefectului Costică Macaleţi sărbătoritul a primit un tort şi o sticlă de şampanie. Gheorghe Baciu are 6 copii, 13 nepoţi şi 8 strănepoţi. A lucrat la Poştă şi, deci a mers mult pe jos, lucru care cu siguranţă a contribuit la sănătatea sa de invidiat. Despre cei din jurul său spune zâmbind că sunt „prea tineri” şi că „mai au de muncit” până să ajungă ca el.

DSC00037 DSC00040

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page