LIGA 4 | S-a schimbat conducerea CS Darabani. Vasile Floria este noul presedinte
Noua administraţie publică locală a oraşului Darabani a stabilit şi noua organigramă a echipei de fotbal. Vasile Floria este acum preşedinte, iar Relu Cricleviţ vicepreşedinte, conducerea tehnică fiind asigurată de cuplul de antrenori Ion Gucianu-Ovidiu Ştefănucă.
Gheorghe Dragotă, cel care a condus echipa de fotbal aproximativ un deceniu, nu se mai regăseşte în noua structură a clubului. Constantin Gheorghiţă, fostul antrenor, şi directorul tehnic Mihai Plugaru sunt acum delegaţii echipei de fotbal. „Am aflat şi eu de la ing. Dragotă că am fost avansat în funcţie. Un lucru e cert: sunt probleme” a spus Constantin Gheorghiţă. Consilierii locali au aprobat în ultima şedinţă ordinară şi bugetul echipei pentru campionatul viitor, care va fi de 1000 de lei pe etapă, dar Consiliul Local poate retrage finanţarea clubului de fotbal în cazul obţinerii unor rezultate nesatisfăcătoare. În prezent clubul de fotbal datorează jucătorilor 3000 lei, firmei care a asigurat transportul echipei în campionatul trecut 4000 lei şi mai sunt lucrări efectuate la stadion care nu au fost achitate, în valoare de 10.000 lei. Consilierul independent Dan Tîrniceru Ifrim a promis că va plăti contravaloarea unui echipament de fotbal pentru echipă.
Vasile Floria, noul preşedinte al echipei, a solicitat edililor locali un inventar şi un raport de activitate din partea fostei conduceri. Cu Vasile Floria antrenor, clubul dărăbănean a realizat cea mai importantă performanţă, ajungând în vara anului 2005 în faza a III-a(naţională) a Cupei României, dărăbănenii fiind eliminaţi la limită(scor 0-1) de CFR Paşcani, echipă care îl avea pe banca tehnică pe experimentatul antrenor Gheorghe Poenaru. „Vrem să avem un lot de jucători care să evolueze şi cu sufletul pentru echipă, nu doar pentru bani. Intenţionăm să atragem cât mai mulţi oameni de afaceri aproape de club. Să vedem ce facem şi cu stadionul pentru că e jale acolo. Trebuie să avem măcar apă să putem uda gazonul pe ambele părţi ale terenului” a declarat pentru Darabaneni.ro, Vasile Floria. În campionatul trecut, CS Darabani s-a luptat pentru evitarea retrogradării până în ultima etapă, când a învins pe Flacăra Flămânzi cu 2-0.
Gheorghe Dragotă a menţionat în cadrul şedinţei de CL că parcursul slab al echipei s-a datorat subţirimii bugetului alocat. Pentru a fi antrenor cu acte în regulă în liga a IV-a, Ion Gucianu are nevoie de licenţa UEFA C, iar Ovidiu Ştefănucă este profesor de sport cu specializarea volei. „Noi sperăm să fie mai bine. Vom vedea care este obiectivul echipei şi trebuie să ne apucăm de treabă pentru că mai e puţin până la startul campionatului. Cred că plecarea lui Gelu Dragotă este o pierdere pentru echipă. A condus clubul atâţia ani şi cred că mai era loc şi pentru el aici” a declarat Ştefănucă. Fostul preşedinte este regretat şi de jucătorii care beneficiau de prime suplimentare de joc din buzunarul arhitectului şef al oraşului. Ion Gucianu intenţionează să renunţe definitiv la statutul de jucător şi să se axeze pe antrenorat. „Sperăm ca în doi ani de zile să avem o echipă cu adevărat competitivă şi să aducem spectatorii din nou la stadion. Personal, îmi pare rău că ing. Dragotă nu mai este la echipă” a spus Gucianu.
SURSA: DARABANENI.RO