Festival de goluri pe Conceşti Arena! CS Darabani şi CS Dante Botoşani au încheiat la egalitate (4-4), aducandu-ne aminte de meciul din Liga a II-a dintre Sageata Navodari si Unirea Slobozia. Gazdele au avut 4-1, insa au fost egalate. La Concesti au condus oaspetii, insa pe final au fost egalati.
Emanuel Bujor, care va împlini 16 ani peste o lună de zile, a marcat de trei ori, pe goalkeeperul Andruş la durut „în spate”, iar antrenorul oaspeţilor, Ciprian Iovu, a contestat arbitrajul brigăzii din Dorohoi.
Dărăbănenii se simt ca „acasă” la Conceşti, mai ales că împotriva lui Dante au îmbrăcat pentru prima dată noul echipament albastru lazial oferit de sponsorul local Alcarom. Vatavu şi Grosu pun din start presiune pe careul oaspeţilor. De cealaltă parte, portarul Alin Andruş se contrează cu atacantul Marius Negruţ, goalkeeperul dărăbănean se face că-i aplică un cap în gură adversarului său, dar nu-l atinge, iar Negruţ se prăbuşeşte teatral în careul dărăbănenilor. Banca oaspeţilor explodează, antrenorul Iovu solicitând vehement eliminarea portarului gazdelor. Adrian Bejinariu faultează la limita careului de 16 m, iar Florin Grădinariu deschide scorul din lovitură liberă. În faza imediat următoare, Sebastian Ştefănică are o oportunitate imensă de a egala, dar faultează în atac. În minutul 39, după un assist al lui Vasile Ştefănică, Emanuel Bujor îi fericeşte pe dărăbăneni, egalând scorul pe tabelă, după ce portarul Ionuţ Mutu scapă balonul în plasă. La pauza meciului Grădinaru şi Grosu sunt temperaţi de centralul Lucian Agavriloaie.
În debutul celui de-al doilea mitan, Bujor este aproape de a-şi trece în cont „dubla”, dar goalkeeperul Mutu respinge în corner. Sebastian Ştefănică este îngălbenit de Agavriloaie pentru un henţ, iar Dumitru Grosu are parte de acelaşi tratament pentru proteste. Portarul Andruş acuză dureri de spate, dar rămâne pe teren. În min. 63, Răzvan Ionescu îi aduce pe oaspeţi în avantaj după ce execută o lovitură liberă la care Andruş este spectator. Alexandru Bulgaru măreşte distanţa de execuţie a loviturii la 30 de metri, iar scorul la 1-3. Andruş rămîne „pe poziţie”. Alin Sugariu îl execută din nou pe nefericitul Andruş în min. 70, iar suporterii gazdelor încep să plece de la stadion.
Emanuel Bujor reduce totuşi din handicap în min. 78, fază la care oaspeţii solicită poziţie afară din joc. Bujor nu glumeşte şi marchează al treilea său gol cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc, iar dărăbănenii speră la un punct. Minunea se întâmplă în ultimul minut de joc, când Ionuţ Guceanu aduce fericirea în tabăra gazdelor, prin „specialitatea casei”, lovitură liberă. Gazdele exultă, iar Iovu, arbitru în lotul naţional, pleacă foarte supărat pe „oamenii în negru”.
sursa: darabaneni.ro