LIGA 3 | LISTARU si GHIVIZIU au ajuns la FCM Dorohoi!
FCM Dorohoi continuă să se întărească în perspectiva noului sezon.
Ultimele noutăţi din lotul echipei pregătite de Vespazian Colban sunt Alex Ghiviziu, mijlocaşul evoluând sezonul trecut pentru Rapid CFR Suceava, respectiv Mihai Listaru, fost portar al FC Botoşani şi CSM Paşcani. Cei doi au semnat deja contractele şi au intrat în programul de pregătire al echipei, scrie monitorulbt.ro.
Cu dorohoienii s-a antrenat şi botoşăneanul Sebastian Ursachi, care a trecut pe la juniorii Academiei ”Gheorghe Hagi”, fiind legitimat la FC Botoşani şi Dinamo II. Potrivit oficialilor echipei dorohoiene, Ursachi nu a semnat deocamdată niciun angajament.
FCM a reuşit să obţină semnătura lui Alexandru Vrabie, iar Andrei Roheţki aproape sigur va evolua la Dorohoi şi în sezonul viitor. Între timp, FCM Dorohoi s-a despărţit de fundaşul Andrei Atănăsoaie, iar transferul lui Mario Şchiopu a picat din cauza unor neînţelegeri financiare.
Echipa nu va mai merge în cantonament în această vară, pregătirea urmând să fie făcută pe arena din Dorohoi.