Liga 1

LIGA 1 | VICTORIA DARUIRII! Dinamo s-a distrat cu “Barcelona” lui Grigoras

Dinamo Bucuresti a revenit in lupta pentru titlu dupa ce a invins la scor de neprezentare, 3-0, “Barcelona” lui Petre Grigoras – surpriza Pandurii Targu Jiu.

Gorjenii, locul secund in clasamentul Ligii 1, aveau nevoie de o victorie pe National Arena pentru a ramane la egalitate de puncte cu liderul Steaua.

Din pacate pentru baietii lui Grigoras, evolutia lor de la Bucuresti a fost una modesta, sub ceea ce au aratat pana acum in acest sezon.

La prima faza mai importanta, in minutul 6, Alex Curtean a deschis scorul cu un sut frumos, plasat excelent pe coltul lung. Demonstrand ca sunt revelatia campionatului, cei de la Pandurii i-au dat mari emotii portarului Naumovski.

Matulevicius a reluat in goalkeeperul dinamovist din sase metri iar la faza urmatoare Vieira a lovit bara. Nica a salvat apoi un gol ca si facut intervenind in fata lui Maxim dupa o cursa superba a lui Dan Nistor.

Spre finalul reprizei, jucatorii s-au linistit, doar Matei amenintand poarta oaspetilor in urma unei gafe a portarului Lazar.

Partea secunda a inceput cu o ratare a dinamovistilor, apoi Matulevicius a trecut pe langa egalare pentru ca, in final, Alexe sa duca scorul la 2-0 cu un sut inselator, de la 17 metri.

In ultimele minute oaspetii au neglijat defensiva, aruncandu-se in atac, astfel ca Tucudean a recuperat un balon in jumatatea adversa, a pasat la Danciulescu iar acesta a inchis tabela cu un sut in forta, pe coltul lung.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page