Important

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, apreciază că s-au facut presiuni fără precedent: ,,A fost cel mai mârşav atac din ultimii 30 de ani de democraţie din România”

Vizita președintelui PSD, Marcel Ciolacu, sâmbătă, în județul Botoșani, s-a încheiat cu o conferință de presă în care liderul social-democraților a conturat contextul actual. Oficialul a apreciat că se duce o luptă fără precedent împotriva forței social-democrate, evidențiind anumite presiuni exercitate asupra primarilor ,,roșii”, de genul dosarelor penale pe dovezi fictive, scopul fiind acela de a-i determina să plece din partid. Din postura de președinte al PSD, Marcel Ciolacu s-a solidarizat cu aceste situații și a înaintat mai multe plângeri penale împotriva unor liberali.  „A fost cel mai mârşav atac din ultimii 30 de ani de democraţie din România. Nimeni, niciodată nu a şantajat primarii cu dosare penale cum au încercat să-i cumpere şi s-a văzut şi la moţiunea de cenzură că pe urmă, imediat de la primari s-au mutat către parlamentari. Avem depusă sub semnătura mea, ca preşedinte al PSD,  plângere penală la DNA. Aşteptăm ca Justiţia să-şi facă datoria”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page