NATIONAL

Legi mai dure pentru viteză. Cum vor fi sancționați șoferii care depășesc limita de viteză cu peste 100 de km/h

Depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h se sancţionează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile şi majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte similare, potrivit unui proiect legislativ ce are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, adoptat luni de Senat.

Proiectul, iniţiat de parlamentari din tot spectrul politic, are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „în sensul instituirii pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile – este un nou prag de depăşire a vitezei legale, majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte de depăşire a vitezei legale cu mai mult 100 km/h într-un interval de şase luni, reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului cu privire la depăşirea menţionată, precum şi instituirea confiscării autovehiculului dacă în perioada de şase luni de reţinere a certificatului de înmatriculare/înregistrare, acesta este identificat în trafic”, se precizează în raportul întocmit la comisiile de specialitate, potrivit Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, modificarea propusă va duce la creşterea gradului de siguranţă rutieră, precum şi la conştientizarea conducătorilor auto că viteza poate avea consecinţe grave asupra vieţii, integrităţii şi sănătăţii personale, a celorlalţi participanţi la traficul rutier, dar şi a celor care se află în apropierea acestuia.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page