LocalSport

Lecții de autoapărare oferite de un jandarm din Botoșani, campion mondial la arte marțiale – FOTO

Joi seară, în aula Colegiului Național ,,A.T. Laurian”, plutonierul Octavian Grigoriu din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani le-a dat tinerilor membri ai Asociației Interact sfaturi pentru prevenirea implicării în altercații, după care le-a prezentat câteva procedee de autoapărare, care le pot fi de un real folos în situații neplăcute.

De asemenea, le-a explicat și ce trebuie să facă imediat după ce au scăpat din mâinile unui agresor, precum și regulile de autoprotecție necesar a fi respectate pentru a nu ajunge în astfel de situații.

Octavian este maestru al sportului și practică arte marțiale – karate shotokan de 21 de ani, mai exact de la vârsta de 4 ani, în palmaresul său de sportiv de performanță figurând, pe lângă mai multe titluri de campion național sau locuri pe podium la campionatele europene, și o medalie de aur – campion mondial la Kumite Shobu Ippon U21, obținută în anul 2016.

Pasiunea pentru sport și disciplină i-au îndreptat pașii spre Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, pe care a absolvit-o în anul 2018.

În luna aprilie a aceluiași an, în timp ce era elev al școlii de subofițeri, a participat la Campionatul mondial organizat în Istanbul, unde a ocupat poziția secundă în finala competiției la Kumite Shobu Ippon Seniori.
În prezent, subofițerul lucrează în cadrul Detasamentului 1 Jandarmi Mobil, principala structură de ordine și siguranță a inspectoratului, iar în timpul liber se pregătește pentru campionatul național din acest an.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page