Lăcașurile de cult din județul Botoșani, verificate de pompieri – FOTO
Inspectorii de prevenire și-au intensificat, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Botoșani, unde este așteptat un număr mare de persoane să participe la slujba de Bobotează.
Aceștia au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
Inspectorii de prevenire vor verifica și perioada de valabilitate a stingătoarelor, dacă acestea sunt poziţionate corect, dacă personalul este pregătit şi ştie să le folosească.
Totodată, aceștia vor avea în vedere menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică, respectiv de acces a autospecialelor de stingere, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori, în cazul unui incendiu.
Preoții și personalul neclerical vor fi instruiți cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să acționeze în cazul producerii acestora.
Mâine, pe timpul slujbei de Bobotează vor fi operaționalizate și dislocate echipe de prevenire și echipaje de intervenție la bisericile și mănăstirile unde, în ceilalți ani, s-a înregistrat un număr mare de persoane.
Măsuri preventive la lăcașurile de cult:
▪ accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul. Se urmărește prevenirea producerii unor evenimente nedorite și asigurarea evacuării credincioșilor în condiții de siguranță, în cazul producerii unei situații de urgență;
▪ pe durata serviciului religios, ușile de acces / evacuare în / din biserică se vor menține în permanență deschise;
▪ lumânările aprinse vor fi supravegheate și ținute la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
▪ parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.