Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani va avea un Laborator de microbiologie. Ca și linie de gardă pe laborator, este singurul laborator din județ care va deservi analizele, atât partea de sânge, de urină, cât și partea de microbiologie
„Există un ordin de ministru dat pentru noua funcționare a laboratoarelor. În acest ordin ni se impune și cei e las DSP au venit în control cu termen limită de implementare și să pună în aplicare ordinul și anume, va fi un laborator de microbiologie, mai ales pentru spitale cu peste 400 de paturi, nu este o cerință pentru laboratoarele private sau pentru spitalele mici, dar pentru spitalele cui peste 400 de paturi, laboratorul de microbiologie trebuie să se desprindă de laboratorul mare și să fie de sine stătător. Conducerea noastră împrenă cu cei de la CJ s-a aprobat linie de gardă la microbiologie. de la 1 ianuarie, vom avea linie de gardă pe microbiologie. nu este de ajuns să facem doar o linie de gardă, ne trebuie oameni suntem sub auspiciul acestui alt ordin î care sunt blocate angajările. Este foarte greu pe de o parte să faci față unui ordin de funcționae a laboratoruluo, să faci față și unui ordin de austeritate în care sunt limitate inclusiv benzina pe salvare. Pentru cîă a face un laborator unic de microbiologie vor trebui aduse din celelalte puncte probele și aceste probe trebuie aduse cu mașina de transport ori există un ordin de austeritate care ne îngrădește benzina și mașina . este doar un exemplu, pentru că sunt și alte materiale necesare ca să putem implementa acest laborator separat. Alt ordin care ne îngrădește este această blocare a angajărilor pe spital. cu personalul pe care îl avem trebuie să facem laboratorul de microbiologie de la 1 ianuarie ca și gardă. Va însemna că vom reduce rezultatele pe partea de microbiologie. aveam rezuștate la 72 de ore. Aceste rezultate se doresc a fi reduse o dată prin prelucrarea rapidă a probelor și în alt mod prin automatizarea laboratorului de microbiologie“, a declarat Codruța Pleșca, medic șef Laboratorul de Analize Medicale a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.
Va avea o linie de microbiologie, la Secția Infecțioase.