Duminica, a avut loc o actiune pentru locuitorii Hudesti. Fiind la prima editie, ideea a avut un real succes.
La aceasta activitate au fost invitate 194 de familii, care au sarbatorit 50 de ani de la casatorie, sau chiar mai mult. A fost o familie care a implinit 68 de ani de la casatorie.
“Este prima editie a acestei actiuni, la noi in comuna. Sunt aproximativ 7-8 ani de cand incercam sa o organizam. Comunele vecine au organizat “Zilele comunei”, iar locuitorii comunei Hudesti isi doreau si ei. Nu am reusit sa organizam “Zilele comunei” deoarece au fost mai importante drumurile, scolile, gradinitele… Acum ne-am cam apropiat si mi-am propus sa fac ceva si pentru sufletele oamenilor. Cu ajutorul Consiliului Local, am facut aceasta actiune.
Fiind la prima editie, a fost dificil pentru ca avem 194 de familii, care au peste 50 de ani de casatorie. Ma bucur ca au venit multe persoane, iar sala este plina. Nu au putut veni toti, pentru ca au o varsta si unii sunt bolnavi, dar cu sufletul sunt langa noi, iar noi, alaturi de ei. Ei primesc o diploma de fidelitate pentru cei 50 de ani de convietuire impreuna. Acestia au masa asigurata de Consiliul Local si din sponsorizari. Avem “Rapsozii Botosanilor”, care ne canta, la inceput au urcat pe scena copiii din comuna, care au fost pregatiti de cadre didactice.
La final, va fi un fel de nunta-bal, cu formatia “Mercenarii” si speram sa fie o zi placuta pentru locuitorii din comuna. Cuplurile vor primi si un premiu simbolic, care, zic eu, va fi bine primit”, a declarat Viorel Atomei, primarul comunei Hudesti.
Primarul spera ca aceasta traditie sa continue in fiecare an si sa organizeze “Zilele comunei” si “Nunta de aur”.
Felicitari domnului primar al comunei Hudesti pentru ideea de a-i sarbatori pe toti locuitorii comunei care au trait si convietuit impreuna 50 sau peste 50 de ani.
Le-ati oferit o zi deosebita, o zi de inaltare sufletesca ce s-a intiparit adanc in sufletul fiecaruia. A fost o zi minunatata pentru toti cei prezenti. O zi de neuitat!
Doresc ca si Dumneavoastra sa fiti sanatos si sa ajungeti sa sarbatoriti”Nunta de aur”.
In numele unei familii prezente la festivitate, a unor “fini” cum v-ati adresat cand au sosit, si ca fiica a acestor frumoase locuri,va multumesc pentru idee, implicare , organizare si reusita acestei activitati !
Afloarei Viorica, invatatoare Vatra Dornei