ImportantJudet

JUDET | Biserica de lemn de la Talpa a fost resfințită – GALERIE FOTO

Astăzi, începând cu orele 08.30, a avut loc resfințirea bisericii de lemn din Talpa, comuna Cândești. Evenimentul a început printr-o slujbă de resfințire, urmată de Sfânta Liturghie, apoi discursuri cu înmânări de distincții persoanelor care au ajutat la restaurarea bisericii de lemn din comună.

Aceasta este un monument istoric cu hramul Sfânta Treime și Sfinții Voievozi. În 1777 a fost zidită de stolnicul Teodor Volinschi, iar în 1860 a fost renovată printr-o lucrare complexă făcută de Ioan Volinschi, care nu se știe dacă era vreo rudă sau doar numele este asemănător cu a celui care a zidit-o.

Între anii 2011-2014, bisericuța de lemn din Talpa a fost restaurată și conservată, în același timp de Direcția județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Botoșani, avându-l director pe domnul Huțu.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de Î.P.S. Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei și un sobor de 22 de preoţi şi diaconi.

“Sunt mulțumit că avem, astăzi, ocazia să fim împreună la acest eveniment unic din viața și istoria localității noastre, resfințirea bisericii de lemn, monument istoric din satul Talpa, comuna Cândești.

Mulțumim încă o dată și îi felicităm pe doamna profesor universitar doctor Aspazia Cojocaru și preotului  paroh Daniel Căliman pentru implicarea în această lucrare, dând dovadă de dragoste și dăruire față de biserică și față de mica noastră comunitate”, a declarat primarul, Constantin Ciornodolea.

Credincioşii prezenţi au putut trece prin Sfântul Altar.

resfintire biserica talpa - ips teofan (50) resfintire biserica talpa - ips teofan (51) resfintire biserica talpa - ips teofan (52) resfintire biserica talpa - ips teofan (1) resfintire biserica talpa - ips teofan (2) resfintire biserica talpa - ips teofan (3) resfintire biserica talpa - ips teofan (4) resfintire biserica talpa - ips teofan (5) resfintire biserica talpa - ips teofan (6) resfintire biserica talpa - ips teofan (7) resfintire biserica talpa - ips teofan (8) resfintire biserica talpa - ips teofan (9) resfintire biserica talpa - ips teofan (10) resfintire biserica talpa - ips teofan (11) resfintire biserica talpa - ips teofan (12) resfintire biserica talpa - ips teofan (13) resfintire biserica talpa - ips teofan (14) resfintire biserica talpa - ips teofan (15) resfintire biserica talpa - ips teofan (16) resfintire biserica talpa - ips teofan (18) resfintire biserica talpa - ips teofan (19) resfintire biserica talpa - ips teofan (20) resfintire biserica talpa - ips teofan (21) resfintire biserica talpa - ips teofan (22) resfintire biserica talpa - ips teofan (23) resfintire biserica talpa - ips teofan (24) resfintire biserica talpa - ips teofan (25) resfintire biserica talpa - ips teofan (26) resfintire biserica talpa - ips teofan (27) resfintire biserica talpa - ips teofan (28) resfintire biserica talpa - ips teofan (29) resfintire biserica talpa - ips teofan (30) resfintire biserica talpa - ips teofan (31) resfintire biserica talpa - ips teofan (32) resfintire biserica talpa - ips teofan (33) resfintire biserica talpa - ips teofan (34) resfintire biserica talpa - ips teofan (35) resfintire biserica talpa - ips teofan (36) resfintire biserica talpa - ips teofan (37) resfintire biserica talpa - ips teofan (38) resfintire biserica talpa - ips teofan (39) resfintire biserica talpa - ips teofan (40) resfintire biserica talpa - ips teofan (41) resfintire biserica talpa - ips teofan (42) resfintire biserica talpa - ips teofan (43) resfintire biserica talpa - ips teofan (44) resfintire biserica talpa - ips teofan (45) resfintire biserica talpa - ips teofan (46) resfintire biserica talpa - ips teofan (47) resfintire biserica talpa - ips teofan (48) resfintire biserica talpa - ips teofan (49)

Related Articles

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page