Sport

Jucătorii de la Poli Iaşi au evoluat infectaţi cu COVID-19 în meciul cu FC Botoşani

Antrenorul celor de la Poli Iaşi, Daniel Pancu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă online, că unii dintre jucătorii săi au evoluat infectaţi cu COVID-19 în meciul cu FC Botoşani de luni, pierdut cu 0-1, în etapa a 17-a a Ligii 1, notează digisport.ro

Jucătorii de la Poli Iaşi au evoluat infectaţi cu COVID-19 în meciul cu FC Botoşani

El a afirmat că a aflat acest lucru la testele efectuate a doua zi după meci.

“Noi venim după o dezamăgire foarte mare (n.r. – înfrângerea cu FC Botoşani). Am fost dominaţi clar de o echipă de acelaşi nivel valoric, nu puteam să dăm nici măcar o pasă lungă de 30-40 de metri, şi nu găseam cauzele. Apoi, din păcate, le-am găsit. A doua zi dimineaţă, după meci, am făcut testarea şi au căzut unul câte unul. Şi atunci am aflat că am jucat acel meci cu jucători pozitivi (n.r. – la coronavirus), iar asta explică tot ce s-a întâmplat în repriza a doua cu Botoşani.

Şi nu am pierdut doar jucători, am pierdut şi aproape întreg staff-ul tehnic. Dar sunt situaţii prin care orice echipă trece, va trebui să ne descurcăm. Astfel, toată supărarea mea pe jucători pentru înfrângerea cu FC Botoşani s-a transformat în dragoste. Pentru că e clar că jucătorii de aici au un caracter fantastic şi e imposibil să nu reuşim cu astfel de caractere”, a spus Pancu, informează Agerpres.

Daniel Pancu, după depistarea cazurilor de COVID-19 la Poli Iaşi: “Problema a venit cum nu se poate mai prost”

Antrenorul celor de la Poli Iaşi nu a menţionat câţi jucători au fost depistaţi pozitivi la testul COVID-19.

“Problema a venit cum nu se poate mai prost. Nu e vorba numai că pierdem jucătorii pentru 4-5 jocuri, problema este cum reintră ei în formă. Acesta e momentul cel mai greu. Iar unuia dintre jucători, nou-venit, care nu jucase de foarte multă vreme, voiam să îi dăm minute, să se integreze, dar acum va sta două săptămâni numai în casă”, a precizat Daniel Pancu.

digisport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page