Jucător al FC Botoșani, posibil înlocuitor al lui Coman la FCSB
Având 13 puncte avans faţă de urmăritoare, FCSB este 99,9% campioană.
Liderul Superligii ar putea câştiga matematic titlul chiar înainte de startul returului, dacă o va învinge pe Rapid, iar CFR Cluj şi Universitatea Craiova vor obţine maxim un punct în meciurile cu Farul, respectiv Sepsi.
Deja cu gândul la cupele europene, Gigi Becali a anunţat că va cumpăra mai mulţi jucători pentru a-şi întări echipa.
Patronul „roş-albaştrilor” a anunţat că Florinel Coman (26 de ani) va pleca de la FCSB la finalul acestui sezon. Ulterior s-a aflat că „şeptarul” echipei bucureştene va merge în Qatar, la Al-Duhail, acolo unde ar urma să câştige 8 milioane de euro în 4 ani.
Presa din Qatar a anunţat decizia clubului de a-l aduce pe mijlocaşul de bandă a venit în urma sezonului slab făcut de Al-Duhail. Formaţia antrenată de Christopher Galtier, fostul tehnician a lui PSG, a ratat câştigarea campionatului şi nu a reuşit nici măcar clasarea pe podium.
Florinel Coman a avut un sezon incredibil la FCSB. Şeptarul echipei a marcat şi contra CFR-ului un gol superb. În presă s-a scris despre interesul unei echipe din Bundesliga pentru Coman, dar se pare că oferta ar fi venit din Qatar.
Jucătorul propus de Valeriu Iftimie la FCSB
FC Botoşani a învins, duminică, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia FC U Craiova 1948, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Printre marcatorii moldovenilor s-a numărat şi Sebastian Mailat, care se află abia la a doua partidă după accidentarea suferită la începutul sezonului.
Având în vedere că Florinel Coman va pleca la finalul acestui sezon în Qatar, gruparea bucureşteană este în căutare de jucători cel puţin la golgheterului Superligii.
Valeriu Iftimie este de părere că mijlocaşul în vârstă de 26 de ani de la Botoşani ar putea fi o soluţie foarte bună pentru a-l înlocui pe Florinel. Patronul de la Botoşani a spus că toate golurile date de acesta au salvat echipa în sezonul trecut.
„Sebi Mailat a făcut un meci extraordinar, este extremă stânga. Acum nu are loc la FCSB, dar va avea dacă intră în formă. Anul trecut a avut 17, 18 goluri la Botoşani. Ţin la el, îl apreciez foarte tare şi pentru că este al nostru.
A avut ofertă bună de plecat în vară, a dat 18 goluri în Liga 1 de la o echipă din subsolul clasamentului. Golurile lui ne-au salvat, este un jucător excepţional. Poate juca la FCSB oricând, are 26 de ani.
Am fost vineri seară în cantonament şi i-am zis: ‘Sebi mai joci şi tu fotbal? / Dacă mă bagă mister aţi scăpat de griji’”, a spus Valeriu Iftime, pentru Fanatik.