Important

JO 2012 | Cum sunt BRUTALIZAŢI copiii chinezi la antrenamentele din bazele de antrenament ca nişte “închisori din secolul al XIX-lea” – GALERIE FOTO

Chinezoaica Ye Shiwen este noua senzaţie a înotului feminin mondial. “Sirena” de numai 16 ani a distrus recordul mondial în proba de 400 m mixt, a câştigat medalia de aur şi deja defilează în calificările pentru proba de 200 m mixt, unde a stabilit un nou record olimpic.

Cum sportiva din China are numai 16 ani şi este un nume nu foarte cunoscut în nataţie, presa internaţională a încercat să afle cine este şi de unde vine campioana olimpică. Iar reportajul celor de la Daily Mail a scos la iveală detalii şocante.

Povestea campioanei Ye Shiwen

Preţul plătit de campionii chinezi este imens în condiţiile în care copilăria lor ia sfârşit de cele mai multe ori pe la 5-6 ani. “Educatoarea de la grădiniţă a observat că am mâinile lungi şi un fizic masculin “, povesteşte Ye, “şi astfel am ajuns la nataţie”.

Mama ei, în schimb, are o altă “variantă”: “Ye a decis la 7 ani că vrea să facă înot”. Indiferent, însă, de cine a luat decizia, cert este că la 7 ani Ye a fost luată din apartamentul ei cu două camere din Hangzhou, un oraş cu peste 6 milioane de locuitori, şi dusă la Chen Jingluin, una dintre cele 3.000 de baze de antrenament deschise de guvernul comunist în China la finele anilor ’80.

Atunci s-a decis că o nouă generaţie de campioni trebuie descoperită şi crescută, iar pentru asta nici un efort nu a fost precupeţit. Educatoarele, profesorii, părinţii toţi au fost încurajaţi, de multe ori chiar obligaţi, să găsească viitorii campioni din rândul copiilor  cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani. 900 de copii de grădiniţă sunt aleşi în fiecare an să facă sport iar părinţii sunt obligaţi să le accepte “destinul”.

Unul pe care Partidul îl anunţă ca măreţ, deşi pentru tinerii de 16-18 ani, campionii de acum, viitor nu înseamnă aur olimpic ci un şir de bucurii simple.

Pentru că în ultimii ani au făcut mii de ore de antrenament, exercii pe care nici adulţii nu pot să le facă, au ţinut regim, au învăţat cum să se poarte cu presa, ce să răspundă, cum să fie umili şi politicoşi cu arbitrii, cum să nu zâmbească şi multe alte lucruri pe care un copil nu ar trebui să le facă niciodată.

Ye Shiwen, spre exemplu, făcea la 7 ani serii de 20 de tracţiuni în braţe cu bărbia peste bară, exerciţiu fizic de care foarte puţini adulţi sunt capabili.

Iar acesta este doar un exemplu, bun pentru a descrie regimul inuman în care sunt “crescuţi” copii chinezi pentru a deveni campioni, şi aspectul spartan al bazelor de antrenament, comparate de presa ocidentală cu închisori din secolul al XIX-lea.

Iar situaţia din nataţie nu este diferită faţă de cea din celelalte sporturi. În urmă cu câţiva ani Sir Matthew Pinsent, campion olimpic britanic, a mers în China pentru a vedea cum se antrenează copii din gimnastică, iar ceea ce a văzut acolo a descris astfel: “şocant”.

SURSA: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page